marți, 22 septembrie 2015

Senini, poate


În rochia de catifea albastră numără paiete
Cu inima - un animăluș donat
Cu un fel de speranță lingușindu-se pe lângă amintirile altora, din cap

Pentru ce va iubi când șireturile de silicon vor dobândi strălucire?
Și o scenă ca o cameră antifon o va deschide
O ploaie de aur va cădea peste umeri
Și gândurile vor tăcea ca niște copii după excursie

Ieșim la bar ne îndepărtăm unii de alții
Coordonăm tristețea insinuată zărind 
 bordură spartă
hintă roasă pânza fragilă peste tuia 
o tricicletă căzută în scară. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu