sâmbătă, 27 octombrie 2018

(în lucru)

prezentatoarea:

adori blana cu pistrui. te întinzi cu bătrâna. dar și pleci de lângă, să n-o găsești "țeapănă". și ai grijă de pistrui. nu lovi florile ofilite. că habar n-ai ce faci, dar faci. faci și desfaci. te îngreunează sticla, dar moșmondești în boxă sau cureți niște grăsime în continuare. ai o paletă și vrei să-ți vorbești despre ea. galbenă, cu micro-crestături suculente în mânerul micuț de plastic. pliurile insinuate din greșeală (ace fine aurându-i suprafața texturii) sunt eroarile plăcute din fabricație. [da, schleiermacher, mulțumesc - părem așa carismatici printr-o eroare care ne subminează și învie - subiectivitatea-sinteză contemplând-acționând]. se fac alegeri pe jumătate, dar îmi place. adică privind prin paletă, ea privește - paleta. un cer de nalbă, stelele - confetti. cerul din spatele și din fața paletei ca o cuprindere misterioasă, continuă care îmbunătățește. o pătura cu citate - cerul. asta nu e metaforă. lovești cu paleta florile ofilite, până la urmă. atingi cu grăsime banca de vermine. imixiuni de praf și pete pe umbreluțe. ești prostită de frumusețe, ai vrea să mori așa. cât să continuie ceva din asta, atenție! 


E. vorbește:

“băieții mi-au promis că vin luni
Beatris…refuza…
nu are nici curent, nici sticlă la ferestre…
tata a decedat, avea hepatită..
mama a stat cu un rrom, apoi s-au despărțit
era trista, fetița nu o asculta..

..doamne ce le-aș construi o încăpere să le duc mâncare, dulciuri..
m-au înconjurat o mulțime de micuți cu mânuțele pline de pământ și murdărie de la bureți,
mâini întinse că le-am dus bombonele...

sora Dorei are 15 ani..deja cu burtică,
tata stătea în pat cu picoarele întinse …
a fost lovit de un utilaj în Anglia …
piciorul era ca o minge…

…discuție cu Teo după o pauză de școală, o săptămână..
“au avut certuri (cu părinții), dar nu cu cuțite…ne-au lovit și pe noi cu lemne…mama îl forțeaza să plece
am văzut certificatul meu de naștere..la numele tatalui este linie..nu a recunoscut că sunt copilul lui…nu l-am vazut în foto când eram bebe....mătușa mi-a pus numele de la numele ei Teodora”


"Mișcătoare și vădit invazive, vocile mizează aberația unui haos parazitar (în sensul lui S.), care nu știe cum să mai complice nevrotic. Nu e negativul, e “gradul cel mai adânc al iluziei”. Nu îi rezist, ci îl îngân (“aproximându-i adevărul”)  cât să pot înota în el, să pot lupta ca samuraiul care, la final de viață descoperă imposibilul răspuns la imposibilitatea vieții: a fi samurai înseamnă a nu corespunde niciunei sarcini utilitare. Trag de irizațiile sănătoase ale haosului, imanenței/ “succesiunii de acum-uri eterne”, prin conectarea la planuri mentale de chimicale (concepte care guerillizează în carne) nedistructive: combinația de pur și impur (în termenii lui Châtelet), alte deliruri literaro-incerte care să rafineze sălbăticind."

joi, 25 octombrie 2018

zâna la sală

În mănăstirea de solidari
și solitari  -
acceptă doar delir și excepțional
când realitatea e un adidas
umed pe piciorul bebelușului uneori.

Plămădește idei pentru familii
dârdâind aiurea printre cărți. 
Amestecă
discuția despre frumusețe
cu cea de etică.

Niște vietăți beau în prag 
cirul său portocaliu.

"Ești un norișor, o șmecherie" -
o laudă un aspie
într-o amiază murdară, bogată
și cred c-o s-ajute
diagnosticul - 
privirea-i uimit-deranjată
cât mângâie cotețul de trandafiri
limpezindu-mi istorii.

Căci nu poate fi decât o anarhistă 
de sat,

zâna la sală
împărțind suc și floricele
în muzica furtunilor periculoase.

joi, 18 octombrie 2018

să ne rugăm frumos

la Jaspers, îndreptătorul, 

pentru ca viață să vină 
prin bunăstare umilă 
în eveniment, când individul -
vibratil și impur -
nu va controla.

Ce te-a umplut 
cu minunile sale, deci?

- ca pe timpul unui iluminism estetic 
și intens apleci
mintea - o dimineață
într-o piață-livadă.
Soarele mărginea puterea de a calcula.

Un cor de fete
cu ghiuluri din flori, însetate după
formulele mesmerizate, un popor melancolic 
livrând babic și aforisme
entuziaste -

cănd frec o moneduță întruna în buzunar. 









marți, 16 octombrie 2018

toamnă

Un rictus din vană
pentru imaginația lui simpatică unde
soborul multicolor de fete
înnoiește afectele.

Călătoresc și doar arderea
unui sine aberant mă mai mișcă.
(Bem pe telescaune.
Nu e nevoie de clarificare, care e evaluare.)

Într-o casă de cariatide
folosind litere personalizate
ne va sfârși râsul intens,
superficial ca la o lectură într-o benzinărie.

Acum sub disc și steluțe,
când fumezi frumoasă
și dau terasa cu mir,
zilele par forme de a îmbrățișa elevarea

sufletului altuia - un cod contradictoriu
și dulce
cât fixează
  bucle de motorină 

cât fiorduri.

luni, 8 octombrie 2018

mi-e dor de-un triunghi

Instalată în scaunul-bavețică, 
discut cu Mecanismul Miracolelor: 
adevărul - dacă nu-i poetic, veți jeli.

Între orezării, crainici de pe tetiere exprimă:
-“un proces infinit și productiv”;
-experiențialul trollând habitusuri;
-cunoașterea tehnoimplicată, mistică
din aventura unei bobițe;

În amnezia râvnitoare
la stimuli pe rogojini 
din cărți bizare-n 
terme provinciale…,
cu scrumbii-n var,
rașchetând plasturi/ 
simulând tatuaje
în fostul părculeț pe moarte,

…eu - așa stricată/ nomadă,
blânda aberantă,
așa furioasă, deci moartă 

fac unde înșelătoare

în ceață, pe land-ul sub tafta.
când poetul puncta: “milioane de euro,
și apoi dragostea”.
O artistă responsabiliza
acuzând.

Mă scutur de “părțile extensibile” -
de marcajele trocurilor, câte șanse aici …-

nu mai preocupă.

====

*Variația e respirație în autenticitate.

Să nu-mi fie frică de moarte, 
Pankow.*

====

Cu sătuc în sat,
-comunitate de instalații-
pentru psihopații lui iubiți,

Fernand Deligny -

                                                    [Polemizați drăcos și plictisitor.]

- se zvârcolea
la emoția lui Jean-Marie
pentr-un firișor de apă.

Am tradus
o bucată din Șansa
 discretă și mare:

“[…]

de neputiincios ce era
iată-l devenind o extraordinară
mașină bună la toate
în mod cert fără limbaj ca finalitate -
adevăr al existenței care poate să ne distragă de la a vedea că limbajul
poate să-și conțină propriile finaluri și de noi nu prea îl interesează
limbajul nici mai mult nici mai puțin ca băiatul ăsta.

[…]

și iată în casa asta
unde suntem
apă în casă nu este
băiatul ăsta o aduce,
ne-o aduce
pe noi ăștia – reiau -
ne atinge 
ceea ce ne aduce

de neoprit
  apă purtată   de la fântână la chiuveta de piatră
de neoprit
    este puțin spus
  exista ceva ca
  entuziasmul
în efortul de a purta apa asta
și de ce nu?

[…]

A trebuit să trasăm hărți
și asta
împotriva a tot
împotriva timpului care lipsea
și a oboselii
și a tot ceea ce împiedică de la a vedea
ceea ce nu ne privește

 […]

Tot ceea ce ne împiedică să vedem ceea ce nu ne privește,
vreau să spun ceea ce scapă limbajului a cărui 
sclavi suntem
 mai mult sau mai puțin abili mai mult sau mai puțin subtili
noi avem
motive bune
să nu vedem
deci că rațiunea însăși ne împiedică
de lumina sa
        de luminile sale
ceea ce nu este un motiv de a o surmonta

incurabil
băiatul ăsta -
ce prenume
greu de dus
[…]

el ia
inițiative
fascinat
atras fiind
de lucruri de făcut
o piatră a noastră pe linia de vagabondare
inițiativă
asta începe cu aceeași literă
ca incurabil
    și e la celălalt pol

[…]

El ascultă
niciun animal nu ascultă așa
pentru nimic
      zgomotul care vine
      din cea mai profundă apă
care nu este un lucru
întrucât el nu este cineva.”