luni, 3 decembrie 2018

de-ștanțare

Oamenii care mi-au făcut rău 
n-au vrut asta.
Era trauma drenată de necesitate;
îi mai spuneau karmă,
uneori nu o arzi, rămâne un timp (trip?) sumbru
fluturând ca puricii pe televizor.

Atârna Sfânta la dulap cât o meditam
pe Ariana despre un Don Juan rural, blurat 
de neastâmpărul involuat:
flirtul sexual -
Noi facem flirt inteligent, mercurian 
(sunt ezo pe pâslă,
dar eram un aluat extrem de futat).

Nu m-am iertat ever/ pe nici unii,
- a venit vremea.
Visez vânătăi (eu le-am aplicat, post-puberă, 
prin decizia karmei -
acel retard neasumat
sub nașterea lunii
care ne-a pre-format).

A trecut furtuna borderline.
În altă meditație, Ralu cu viziuni se încăpățâna 
să insiste că o cutie (dintr-un text) 
e personaj la fel ca băieții care discutau
despre ea - cutia (plus că a nimerit un fragment
din Plath Sy!
în manualul ei de exerciții
unde apar chestii interesante
destul de rar). 
Și drumul până aici - cu benzi crenelate,
șterse de timp.
Sunt pe modul maniacal-armonizat.
Cârpesc geografii 
mentale, letale, observ--

Armele de aur ale necesității - oamenii,
scuipătura-vrajă
dintr-un club ieftin m-a făcut animal
de pradă, când am devenit gumoasa
atacată, apoi 
am regretat, m-am iertat, v-am iertat.

Înainte de moarte, pe străbunica o durea capul și îl vedea
pe străbunicu flirtând cu fete pe un delușor de lângă casa lor bătrânească, de refugiați.
Ei s-au rugat o viață și au postit, dar au trăit în tensiune.
Resimt efectele bune 
ale vieților ălora umile, sublime, însă rup loop-ul, partea cu nervii. Mami a forțat
un pic, dar a și transmis linia lipsei de efort/
a bucuriei fără să vrea
căt îmi picta ștrampi
și tati care controla și mai urla 
(dar niciodată n-a dat în mine, înțelegând
logica unor
lucruri grele pentru viața mea,
mi-a dat și bani — chiar dacă girat frumos, adică la inițiativa aproape integrală a lui mami, dar na..
se pune și-așa)--

el a văzut erorile pentru care și acum 

lucrez (lucrăm)
luate de la neamul său de criminali și clarvăzători.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu