marți, 4 decembrie 2018

în două chiliuțe

am dezvoltat materialism mistic
din Patericul pe Partition
(ce încântă salvează) -

să mergi tu avântat
spre tocănița de panseluțe-a Mașei,
bunica heraclitiană,
 daca mică la hotel Vizuina
pigmentând cu relatări
despre dorințe
dincolo de distracții.

De timp nu mai avem 
nevoie. Nu avem
nevoi?

Știu: gândurile compensează
un afect precar de 
pe transversala
interioară - În-Afară.

Deci ajustez
prin somn în soare, ah, tezaur...
de chestii întâmplătoare,
somn în soare ca la rozătoare și 

nimic nu mai e moarte sau absolută nedreptate,
ci etos al iubirii căreia îi tot cad oscilații,
intensificându-se progresiv pentr-un soi de eternitate.

Apoi înjuri pelimeni -- nu te sufăr --
empat-isterică, ce contează,
doar a zis Ral. - retardata simțitoare -
a îmbrățișa înseamnă
când ești fervoare și nimic nu mai doare.

(Imersată ca un copil
m-am împăcat cu martirajul/
suferințele care de fapt ard - plăceri
pe extremele iluziei,

acum -- clipe de zgomot
 în pace.)



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu