fluctuatio animi

O claritate murdară

îmi încalecă flow-ul,

adică văd paranoia,

care e adevărul.

Iar asta poate fi de la răceală?

Sau, trișând metafizicul, 

recuperez apoi greoi 

pe schemele vieții stălcite 
din greșeală?

Dar ce se întâmplă? E totuși miracol

ordonat-haosat, 

o metastabilitate divină - un rât 

din luminițe

printre păpuși, când iată:

te-ai înfuriat, m-am înfoiat; 

nu merităm.

Inconștient - urăsc doar ura/

cultivarea ei voită - 

o voce strașnică 

idealizând treburile casei.

Și altceva, mai adânc, 

radicalizănd.

Lumina golănea în fervoare,

tot repet/
adormi.