duminică, 3 noiembrie 2019

Practici de zbor


Dinspre-aliniate grădini 
bătrâni pasează.
Rouă cu cretă - linia
la portbagaje.
Au modificat sensuri, doar
cât să ne-apuce era: același cuvânt,
alte aure, deci,
în ambiguizarea bucuriei aici.

Arăți cum soarele usucă
lețuri între avioane -
gânduri printre-apăsări. 
Și alții, cu ce trag după sine,
părăsindu-se, ferecați și
fermecați, au stabilit
un tronson al non-iluziei.
Să-nlocuiască, dacă
ideile s-au handicapat
și corpurile antrenează…

Așa coasem intens
plăpumița, fierbem căni,
împlinind/ transgresând griji.
Care devin iubire în pace.
Vitalitate de necontrolat.

În crâng au rămas toate verile,
vriile disco s-au jumulit 
dintre sărăcăcioase
pâlcuri de-alte gânduri;
dorința e-apa goașelor,
împletitură pe plită,
fragilă, nouă repetitivitate: 
la umbră miroase frumos,
în umbră bună, câlți roz să spui:
"absolutistă și dăruită,
puteam plânge o mie de ani" -
imiți posibila confuzie/
șuierături de draperii.


    O tufă-n jantă.
       Fire-compozit.
Urme pe cifră
         din întuneric 
   feeric,





tot mai light întuneric.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu