duminică, 1 martie 2020

petec ape scrisoare

În șperlă
te împlinești
răsfirând răchiți;
pe motocicletă amar, vivace și bizar.

Era autostradă infinită (îi vorbesc 
aproape dublului      <duhului?>).
Beculețele aurii tăiau noaptea/
culoarele de urme parcă protejau.
Dispăreai 
fericit și trist simultan - ca-n privirea spre documentar
la apa de junglă.

O bretea-n ploaie salva;
fire roșcate
în boare de Bodea,
abțibild cu tarhon
că nu ți-ai aflat dușmani și apropiați;

tu n-ai decât apropiați plus distanți,
deci o mâhnire minusculă, negociind,
pe lângă necuprinsa dragoste dintotdeauna.

 (Să scandezi neapărat
 minute de-uimire.//
Intensitatea asta - tot mai marginală și plină
girează vibrații și de te vezi mort.)

O luncă de frigidere
cât te plimbi..., plimba-te-ar
 gândurile-mi multe 
din planște pitite 
 în grădini de deal.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu